Ce-și doresc turiștii moldoveni?

Ce-și doresc moldovenii de la turismul intern, ce ar vrea ei să viziteze și cum ar putea operatorii de servicii  turistice să satisfacă necesitățile acestora? Sunt doar câteva întrebări la care am încercat să răspundem prin această cercetare.

În situația pandemică actuală, companiile de turism, cele avia, dar și destinațiile cu o contribuție substanțială la bugetul de stat, sunt într-o criză acută. Deciziile curente vor afecta recuperarea lor posibilă, iar oportunitățile ratate astăzi ar putea să nu mai revină. Nimeni nu știe cât va dura pandemia sau cum va avea loc această recuperare -– în mod rapid, treptat sau extinsă pe parcursul mai multor luni. Or, noi trebuie să întreprindem anumite activități pentru a preveni colapsul total.

Deși țara noastră nu a fost, neapărat, în lista de preferințe ale localnicilor de a fi vizitată în lung și-n lat, pandemia vine cu o posibilitate de a oferi turiștilor una din puținele oportunități de vacanță, care, implementată corect, ar putea avea consecințe benefice asupra sectorului de turism intern pentru mulți ani înainte.

Această cercetare, susținută de Agenția de Investiții, contribuie la dezvoltarea turismul intern prin înțelegerea/determinarea nevoilor, dorințelor, dar și a posibilităților moldovenilor. Anume din această sursă, prestatorii de servicii turistice pot să se inspire pentru a adapta/ajusta ofertele sale la noile condiții.

Într-un articol anterior am povestit despre tipurile de turiști din Moldova, iar în această postare vom discuta despre dorințele acestora cu referire la turismul local.

Deși, deseori, auzim expresia ironică “Nu ai ce vizita în Moldova!”, proiectul #NeamPornit vine să schimbe această percepție și să identifice, să centralizeze și să promoveze toate destinațiile turistice, pensiunile, meșterii populari, traseele pentru drumeții, ciclism și alte activități, pentru a încuraja turismul intern și dezvoltarea acestuia.

Cercetarea vizată demonstrează că respondenților le place să viziteze Moldova în proporție de 71 la sută. Acesta este un indicator foarte bun, luând în considerare infrastructura turistică incipientă. Mai decât atât, călătorii locali preferă turismul activ - 64%, și doar 36% ar opta pentru turismul pasiv. Respectiv, prestatorii de servicii turistice ar trebui să creeze trasee care ar antrena vizitatorii în activități ce implică forța fizică.



Tipul de turism practicat cel mai frecvent de moldoveni este cel familial, cu scopul de a vizita rudele sau familia, urmat de turismul cultural, montan sau în natură, istoric, dar și cel de relaxare sau sănătate. Doar 4% dintre moldoveni spun că preferă turismul rural, probabil din motiv că majoritatea moldovenilor au rude în regiunile rurale și merg acolo în vizite de familie, de altfel ar merge în alte destinații.

Principalele probleme cu care se confruntă potențialii turiști este faptul că 43% dintre ei consideră că prețurile sunt exagerate pentru o vacanță petrecută în țară, iar 31% nu cunosc prea multe locuri unde ar putea merge. 33% dintre respondenții care nu au un automobil în gospodărie au menționat că lipsa acestuia prezintă o un impediment în organizarea unei vacanțe în R. Moldova. Așadar, lipsa transportului este o barieră. Respondenții care dispun de un automobil au avut cel puțin o ședere în vreun local într-o măsură mai mare în comparație cu persoanele care nu au automobil (44% față de 26%). Totodată, respondenții care nu au în gospodărie un automobil au indicat într-o măsură mai mare că nu au avut vacanțe în trecut (21%).

Deși prețurile exagerate reprezintă un impediment pentru mai multe persoane, totuși moldovenii sunt gata să achite în mediu între 500 și 1000 lei pentru o zi de odihnă undeva în Moldova. Segmentul de turiști entuziaști sunt dispuși să achite și până la 1400 lei pentru o zi. La nivel național, moldovenii ar plăti în mediu 467 lei pentru o noapte de cazare la o pensiune, vinărie sau alt tip de local, segmentul de entuziaști - în medie 620 lei.

 

Raportul în complet îl găsiți aici.

Nr. chestionare: în total la studiu au participat 2109 respondenți.

Acoperire: studiu reprezentativ național în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 25-55 de ani.

• Studiu Național CATI (Computer Assisted Telephone Interview) efectuat de operatorii Magenta. A fost utilizat un eșantion proporțional stratificat multistadial. Studiu este reprezentativ național în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 25 și 55 de ani (indiferent dacă utilizează sau nu internetul).

• Studiu on-line: Participarea la studiu a fost promovată on-line în urma campaniei #neampornit. Chestionarele s-au colectat natural în rândul internauților, fără vreo limitare sau criteriu de eligibilitate, precum vârstă sau regiune. Majoritatea respondenților sunt din mun. Chișinău și au fost prezentați separat sub denumirea “Internauți preponderent din Chișinău”. În același timp, chestionarea online a permis colectarea răspunsurilor moldovenilor aflați în afara țării. Acești respondenți au fost prezentați separat sub cu denumirea ”Diaspora”.

 

PERIOADA DE COLECTARE: 19 mai – 3 iunie 2020





Vizualizări284 Share Tweet Plus