Suc sau apă dulce? Aceasta este întrebarea

Nu e cea mai sănătoasă, dar în Moldova „apa dulce" e la putere. Anual, consumăm 27,2 litri per capita, în timp ce suc doar 6-7 litri. Pentru comparație, în Rusia o persoană bea cam 15 litri de suc, în SUA și Canada - mai mult de 50, în Germania - mai mult de 40, în Marea Britanie - mai mult de 30 de litri. Să fie aceasta cauza de ce 60% din producția autohtonă pleacă peste hotare?

O privire asupra importurilor ar sugera că nu acesta este răspunsul. Anual, în Moldova sunt aduse milioane de litri de suc. În primul rând din Ucraina. Urmează apoi Italia, Israel, Brazilia și Bulgaria, pe lângă alte 25 de țări din spațiul CSI, Uniunea Europeană și alte state ale lumii. În total, sucul de peste hotare ocupă 60% din piața locală. Cota de 40% revine producției autohtone, în care primația o deține Orhei-Vit. Cel mai popular suc de la noi printre consumatori este cel de mere. Ambalajul cel mai răspândit - cutiile tetrapak.


Și totuși, dacă tot avem atât de mult suc, de ce consumăm atât de puțin? Un eventual răspuns ar sta în obiceiuri. Micul dejun al unei persoane din țările cu un consum mare include neapărat și un pahar de suc. La noi, ceaiul cu tartine încă mai rămâne a fi cea mai răspândită gustare dimineața. Iar la petreceri și serbări, „apa dulce" încă mai ocupă locul principal în meniul băuturilor nealcoolice de la noi.

Dar, viitorul nu arată chiar atât de sumbru. Statisticile Magenta Consulting au scos la iveală 15% din respondenți care devin tot mai preocupați de modul sănătos de viață, însoțit de o alimentație corectă și hidratare cu băuturi bogate în vitamine. Iar numărul adepților acestui fel de viață, care indică și un nivel de trai mai ridicat, este în creștere, mai ales în rândul populației tinere. În plus, ar trebui să luăm în considerație aici și consumul de compot pe care fiecare moldovean gospodar ține să-l aibă pe rafturile beciurilor sale. Deși este mai puțin sănătos, e o alternativă cu mult mai bună pentru apa dulce carbogazoasă. De altfel, deși comparativ cu sucul consumăm cam mult din această băutură, la nivel regional nu stăm chiar atât de rău.

LITRI DE „APĂ DULCE" CONSUMAȚI PER CAPITA

În același timp, producătorii autohtoni de suc spun că ceea ce exportă, este în mare pare concentrat, care apoi este ambalat sub diverse mărci de renume. Iar aceasta se traduce în mai puține bătăi de cap legate de îmbuteliere, promovare, precum și condiții mai puțin exigente de acces pe piețele străine.

La final, un sfat din partea producătorilor pentru a deosebi sucul natural de cel care conține mai mulți conservanți. Băutura naturală, la încălzire, devine mai închisă la culoare. Iar cele de struguri și vișine își schimbă nuanța dacă punem un pic de bicarbonat de sodiu. 

Noi, la rândul nostru, vă urăm să aveți parte în această iarnă de sucuri gustoase, dar și vitaminoase!

Vizualizări543 Share Tweet Plus