Percepții asupra Sistemului Medical din Republica Moldova

Revenim la rubrica recent lansată aici, în mediul online – Vocea Cetățenilor, în care ne-am propus să abordăm o multitudine de aspecte de interes național: crize, subiecte economice, politice, subiecte din domeniul învățământului, sănătății, justiției, drepturilor omului, etc. Ne dorim să promovăm interacțiunea dintre cetățean și mediul de afaceri, organizații internaționale și instituțiile statului, să încurajăm gândirea critică, iar prin intermediul sondajelor de opinie să facem vocea populației auzită.

În articolul de astăzi am intenționat să reflectăm percepția populației despre Sistemul medical de stat din Republica Moldova într-un sondaj reprezentativ național. Datele au fost colectate la inițiativa și din contul Magenta Consulting.

În acest sens, am vrut să afăm în primul rând ce părere au moldovenii despre activitatea Ministerului Sănătății. Așadar, din totalul de respondenți, mai mult de jumătate (51%) au o părere pozitivă despre activitatea acestuia.

Întrebați dacă în ultimii doi ani au observat anumite schimbări în sectorul medical, 31% dintre respondenți au afirmat că nu au sesizat nici una, iar 29% au observat schimbări pozitive. 

 w

Participanții la sondaj au mai fost întrebați (fără oferirea variantelor de răspuns), care au fost cele mai des observate schimbări din sistemul medical în ultimul an. 9% au menționat dotarea cu echipamente și modernizarea acestora, 7% au sesizat majorarea prețului la polița de asigurare, iar 5% - mai multe medicamente gratuite și compensate. Printre alte schimbări enunțate se numără: atitudinea mai bună față de pacienți, renovarea spitalelor, majorarea prețurilor la medicamente, majorarea salariilor pentru personalul medical, majorarea prețurilor la serviciile medicale. Cu toate acestea, fiecare al cincilea respondent nu a observat schimbări în sistemul medical pe parcursul ultimului an (19%). 

2

Totodată, circa unul din cinci respondenți ar dori ca în următoarele 6 luni atitudinea medicilor față de pacienți să se îmbunătățească (21%). Printre alte schimbări pe care cetățenii le găsesc realizabile sunt dotarea spitalelor cu aparate moderne (10%) și eradicarea corupției în sistemul medical(10%). 

Chiar dacă 63% dintre respondenți afirmă că serviciile medicale din Republica Moldova sunt mai degrabă greu de accesat, totuși 40% evaluează calitatea acestora ca fiind bune, iar 37% ca fiind medii, nici bune nici slabe. 

3

Participanții la sondaj au afirmat că în general sunt satisfăcuți de comunicarea dintre medic și pacient (76%), menținerea comunicării cu medicul în timpul sau la finalizarea tratamentului (71%), și timpul acordat pacienților (66%). O pondere mai mare se înregistrează în rândul celor nesatisfăcuți de durata de așteptare din momentul programării până în ziua vizitei (24%) și prețurile care le achită personal pentru servicii (22%). 

I-am întrebat pe moldoveni și care sunt principalele probleme cu care cred că se confruntă sistemul medical din țara noastră. Cea mai importantă problemă în opinia respondenților este corupția, menționată de 52% dintre participanți, urmată de costurile pentru tratament (37%), și calitatea specialiștilor (29%). Printre alte probleme enunțate sunt lipsa echipamentelor și condițiilor de lucru, personalul insuficient, lipsa medicamentelor, birocrația și standardele de igienă. 

4â

Sondajul a fost colectat prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interview) în perioada 13-26 februarie 2023, pe un eșantion probabilistic stratificat și proporțional numărului populației de 926 respondenți. Marja de eroare +-3.22%.