Noutăți

Team building în Grecia – Proiect de cercetare ”în multiple valuri” al Magenta Consulting

În această vară, echipa Magenta Consulting a rămas loială plajelor aurii din Grecia și a continuat colectarea de impresii în cadrul proiectului anual – ”Magenta Teambuilding”. Activitățile de teambuilding au devenit o tradiție grație faptului că una din valorile companiei este Echipa. Magenta Consulting, în frunte cu Domnul Director, Dumitru Slonovschi, are grijă de integritatea echipei, iar călătoriile susținute de companie dezvoltă comunicarea constructivă și spiritul pozitiv, care se menține atât în cadrul activităților de teambuilding, cât și în oficiu.

3 motive să organizezi un teambulding în Creta, regiunea Plakias

Un teambuilding reușit nu începe de la aeroport sau de la prima atingere a nisipului fierbinte. El începe din oficiu, când echipa setează criteriile de alegere a locului pe care urmează să-l viziteze. Anul acesta am pus accent pe vizitarea naturii elene pitorești, lăsând explorarea arhitecturii pentru altă dată. Așadar, sudul Cretei, în special regiunea Plakias, s-a potrivit perfect obiectivelor noastre turistice, fiind bogat în peisaje naturale, deloc aglomerat, datorită faptului că infrastructura în această zonă este mai puțin dezvoltată. 

  • Plaje și Stânci pitorești

Am rămas impresionați de frumusețea plajelor și de puritatea apei, precum și de viața subacvatică, scufundările în echipă fiind una dintre cele mai îndrăgite activități. Membrii echipei Magenta au o pregătire fizică diferită, iar activitățile sportive comune au avut scopul ca fiecare membru să atingă un record personal. Așadar, am explorat împreună atât adâncurile lumii subacvatice ale Mării Mediterane, cât și înălțimile stâncilor de pe litoral.

  • Zonă turistică cu puțini turiști

În teambuilding ne încărcăm bateriile, acumulăm forțe noi pentru a continua să muncim cu plăcere la cercetările și strategiile de marketing. Sejurul într-o zonă mai puțin populată de turiști ne-a asigurat liniște și destindere, precum și a facilitat interacțiunea între membrii echipei, discuțiile și jocurile de echipă fiind activități care ne-au menținut bine dispuși.

  • Ospitalitate

Datorită faptului că zona nu este aglomerată, tavernele locale, la fel ca și stațiunile turistice, ”duc o bătălie” acerbă pentru a impresiona turiștii. Totul este bine pus la punct. De la prima interacțiune cu străinii, grecii își setează discursurile pentru a convinge că anume la ei este cea mai gustoasă mâncare, cea mai plăcută priveliște spre mare și cele mai delicioase aperitive din partea casei. Din magazinele de pe plajă poți cumpăra obiecte de artizanat tradiționale sau faimoasele produse cu efecte benefice asupra sănătății: ulei de olive, miere, ouzo, mixuri de condimente, toate bine combinate astfel, încât să conserve specificul național grecesc de care e greu să nu te îndrăgostești.

Am revenit acasă mai sănătoși, mai plini de viață, mai uniți și, desigur, mai dornici de muncă. Continuăm să fim o echipă puternică, nerăbdătoare să implementăm noi proiecte pentru ca vara viitoare să spunem cu încredere  ”Merităm încă o vacanță în Grecia”.  

Scenariu, Regia, Montare, Actori: Echipa Magenta Consulting
Muzică: Justin Bieber, Company

Vizualizări203 Share Tweet Plus