Moldovenii însușesc meseriile după situație

Am aflat câți ani de acasă au moldovenii, dacă regretă sau nu că n-au depus suficient efort la școală și câți din ei sunt satisfăcuți de faptul că au învățat toate disciplinile fiind elevi. Acum a rămas să aflăm dacă moldovenii au avut fericirea sau nenorocirea să urmeze profesia pentru care și-au făcut studiile în școlile profesionale, colegii sau universități.

Diferența dintre am vrut să fiu și sunt

Un studiu recent realizat de Magenta Consulting, care a ținut să afle câți dintre locuitorii țării lucrează după specializarea obținută în instituțiile de învățământ post gimnazial, arată că 30% de respondenți au reușit să se angajeze după profesia obținută la finalizarea studiilor. Această categorie este reprezentată, în mare parte, de persoanele cu vârsta cuprinsă între 30 și 65 de ani, locuitorii din regiunea de nord a țării, deținătorii de studii superioare și de cei ce au un venit lunar de peste 6 000 de lei.

Somer lucru insurisi moldoveni job

23% sunt cei ce lucrează în prezent în alt domeniu decât cel pe care l-au studiat. Cei mai mulți, însă, sunt cele 39% de respondenți care nu lucrează deloc, fiind șomeri, casnice, elevi, studenți sau pensionari. De asemenea, rezultatele sondajului demonstrează că există și o șansă de angajare și pentru cei ce nu au studii deloc, 5% de moldoveni au reușit să se aranjeze în câmpul muncii chiar dacă nu au studii profesionale, medii sau universitare.

Necesitatea bate studiile și aspirațiile

Previzibil și confirmat de sondaj este faptul că profesia pentru care moldovenii aleg să facă studii în 60% din cazuri este influențată de interesul pur în domeniu. Doar 27% din respondenți au reușit să decidă pragmatic, lăsând romantismele la o parte, și au făcut studii pentru specialiazarea care, au știut din timp că, le va oferi salarii mai bune. Iar 13% de moldoveni au ascultat de părinți și anume astfel s-au ales cu profesia pe care au studiat-o.

Magenta Sondaj Moldova maoldoveni job motive

Cele 23% de moldoveni care astăzi practică altă meserie decât cea studiată, au făcut alegerea dată fiind influențați, aproape în egală măsură, de unul din cele trei motive de bază. Așadar, 36% din respondenți și-au schimbat profesia întâmpinând dificultăți în găsirea unui post liber de muncă în domeniul pe care l-au studiat.

Cu 2% sunt mai puțini cei ce s-au decis să se reprofileze în favoarea unui salariu mai avantajos, iar 32% din respondenți abia la finalizarea studiilor au înțeles că centrul de greutate al intereselor lor a fost mișcat către un alt domeniu de activitate.

Dincolo de cifre, statistici și sondaje este important doar motivul. Este mult mai benefic pentru o societate ponderea specialiștilor fericiți, pasionați de meseria sa și nicidecum invers.

VIDEO: Andrei Ciobanu - invitat in studioul Publika TV (Publika News)

REPORTAJE VIDEO

____________________

Metodologie: Sondajul a fost realizat de Magenta Consulting pe un eșantion de 641 de persoane. Datele din această cercetare sunt reprezentative la nivel național și au o marjă de eroare de ±3,9% la un interval de încredere de 95%. Datele au fost colectate în perioada 02-10 martie 2015.

Vizualizări455 Share Tweet Plus