Infografic: Cum sărbătoresc moldovenii Ziua Copilului

Când eram copii, așteptam 1 Iunie cu sufletul la gură: în primul rând, pentru că era începutul vacanței de vară și, în al doilea, pentru că ni se oferea înghețată în păhărel, gratuit (nu știu cum era în Chișinău, dar în orașele mai mici așa se făcea). Putem spune că mulți dintre noi încă sărbătoresc această zi, în fiecare an, în pofida vârstei demult trecute de 18 ani.

Potrivit sondajului, mai mult de jumătate dintre moldoveni sărbătoresc Ziua Internațională a Copilului, fie că au copii minori în gospodărie sau nu. Citiți în continuare ce obișnuim să facem de 1 Iunie, ce cadouri credem că le-ar plăcea copiilor și ce ne-am dori ca autoritățile să organizeze în această zi.

Moldovenii sunt copii în suflet

Chiar dacă doar 4 din 10 participanți în studiu au copii minori în gospodărie, mai mult de jumătate (56% din eșantionul total) spun că sărbătoresc ziua de 1 Iunie. De ce să te dai în lături de la o zi frumoasă, cu baloane și înghețată, nu-i așa? În general, persoanele din mediul rural și acele cu vârsta de 26-30 de ani sărbătoresc această zi într-o mai mare măsură.

Femeile, de asemenea, serbează 1 Iunie într-o proporție mai ridicată (65%) decât bărbații (46%) și, cumva, aceste ponderi sunt îmbucurătoare. Se remarcă o tendință interesantă și atunci când analizăm profilul de venituri al respondenților: cu cât mai înalte sunt acestea, cu atât mai mare este și rata de sărbătorire a Zilei Copilului. De asemenea, mai multe dintre persoanele cu studii superioare (62%), comparativ cu alte niveluri de studii, serbează 1 Iunie.

Dintre acei care au copii minori în gospodărie – 87% serbează această zi. Majoritatea participanților la sondaj au copii cu vârsta cuprinsă între 0-5 ani și 6-10 ani, iar vârsta medie a copiilor respondenților este de 9.7 ani.

Mai multe plimbări în parc, mai puțină pizza

Și dacă tot e prima zi de vară, de ce să nu ieșim în oraș? O treime dintre respondenți obișnuiesc să meargă în parc sau la o plimbare în oraș de 1 Iunie. 15% stau acasă și tot atâția merg la parcurile de distracții. Mai puțin de 10 la sută oferă cadouri, merg la concerte sau vizitează cafenele/pizzerii împreună cu copiii. Este curios faptul că acei care au copii de peste 16 ani oferă cadouri (19%) și merg într-un local (13%) în cea mai mare măsură – cum se spune și în popor, cu cât mai mari îți sunt copiii, cu atât mai mari sunt și cheltuielile. Respondenții mai tineri și persoanele din Chișinău preferă mai degrabă să facă plimbări.

Dacă afirmația „Un copil fericit merită toți banii” se adeverește sau nu, poate să ne spună persoanele cu venituri lunare de până la 3000 de lei, care cumpără dulciuri și cadouri copiilor într-o măsură mai mare (29%) decât acei cu venituri mai înalte. Acei cu venituri de 7000+ de lei fac cadouri și oferă dulciuri într-o proporție de doar 8 la sută, în schimb, mai mulți dintre ei își scot copiii la pizza/cafenea. De asemenea, 67% dintre acei care ocupă o funcție de conducere (director, manager) aleg să iasă la plimbări cu copiii și niciunul dintre aceștia nu oferă cadouri și nu merg la cafenele.

Cum fără concerte de Ziua Copilului?

I-am întrebat pe moldoveni ce cred că și-ar dori copiii de 1 Iunie și 2 din 10 au răspuns cu „Nu știu”. ¼ consideră că copiii preferă jucării și 16% - că vor ceva dulce (sincer, probabil ambele opțiuni sunt reușite, chiar și în orice zi din an). 6% dintre respondenți afirmă că copiilor le-ar place să primească electronice/gadgeturi – să nu uităm, totuși, în ce secol trăim. Pe copiii, din păcate, nu i-am întrebat ce și-ar dori.

Și dacă tot nu prea știm ce ne dorim – fiecare al patrulea respondent nu a putut spune cu siguranță ce activități și-ar dori să se organizeze în țară pe data de 1 Iunie. În același timp, 44 la sută ar prefera ca instituțiile de stat să organizeze concerte și concursuri. Aproape o treime vrea spectacole și tot atâția – concursuri sportive sau artistice. Printre alte mențiuni se regăsesc teatrele de păpuși, târguri organizate special pentru copii și master-classurile artistice.

Într-un context mai emoțional, câțiva respondenți au menționat și dorințe mai profunde de Ziua Copilului, cum ar fi „pace în țară”, „un oraș curat pentru copii” sau „pur și simplu, atenție și ceva special pentru copii”. Noi vă dorim să aveți un 1 Iunie senin, cu copiii sănătoși și voioși și, desigur, cu toate drepturile respectate, astăzi și în fiecare zi.

Metodologie: Sondajul a fost realizat de Magenta Consulting, pe un eșantion de 521 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 18 și 70 de ani, cu o distribuție reprezentativă la nivel național și cu o marjă de eroare de +/- 4%. Datele au fost colectate în perioada 26 Martie – 15 Aprilie 2019 la telefon, prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing).  

Vizualizări228 Share Tweet Plus