Chipul uman - vinde sau nu prea?

Chipul uman aproape de fiecare dată atrage atenția, spun experții în Eye Tracking. Mai mult decât produsele în sine, logo-urile sau textele. Noi am decis să testăm această ipoteză pe câteva cazuri reale. Află ce am descoperit și cum poți folosi constatările în avantajul tău. 

Chipul uman intrigă

Experimentul 1. Pentru început, am observat reacția evaluatorilor față de un panou publicitar. Campania era dedicată combaterii consumului de alcool printre minori. Panoul publicitar reprezintă un chip uman,a cărui față nu se vede, însoțit de o imagine grafică, text și logo-ul organizației. 

Ce-am constatat? Panoul publicitar respectă mișcarea ochilor de la stânga spre dreapta. Astfel, evaluatorii au observat imaginea grafică, apoi chipul uman, care inspiră dorința de a afla despre emoțiile protagonistului și instigă evaluatorii să caute o explicație și să citească textul. Cifrele o confirmă. Partea textuală a fost observată și analizată mai mult.Iar împreună cu acesta, a fost remarcat și logo-ul.

Este aceasta o infirmare a faptului că textele și logo-urile atrag mai puțin atenția? Nu chiar. 

Chipul uman fericit atrage atenția

Experimentul 2. În cel de-al doilea caz, am observat exclusiv chipul uman. Doar că în una din poze era vorba de un copil fericit, iar în cea de-a doua – trist. Așa precum majoritatea intuiește, imaginea copilului fericit a atras mai multe priviri. Fericirea vinde. 

Chipul uman dirijează privirile

Experimentul 3. Acesta le explică pe toate. Un producător de scutece a realizat un test de Eye Tracking cu 2 imagini. În prima, după cum se observă din punctele fierbinți, bebelușul privește spre cel care îl vede. Iar aceasta a determinat ca puțini dintre evaluatori să observe textul. 

În cea de-a doua imagine, bebelușul privește spre text. Iar aceasta a direcționat și privirea evaluatorilor. Din simplu motiv că noi, de la natură, avem instinctul de a privi în direcția în care se uită și alții. 

Chipul uman – concluzii:

  • Chipul uman vinde;
  • Chipul uman fericit vinde și mai bine;
  • Folosiți chipul uman pentru a dirija privirea clienților.

 

Vizualizări1433 Share Tweet Plus