Noutăți

Sondaj IRI/ Gallup: SONDAJ DE OPINIE PUBLICĂ (Februarie – Martie 2018)

Deja de 9 ani, Magenta Consulting colectează de două ori pe an date privind opinia publică, la comanda Institutului Republican Internațional.

Institutului Republican International efectuează sondaje de opinie în Republica Moldova începând cu anul 2004. Această cercetare a fost concepută pentru de a identifica prioritățile cetățenilor astfel, încât structurile de stat să guverneze mai eficient și conform așteptărilor cetățenilor și de a informa electoratul cu privire la progresele înregistrate. 

Sondajul a fost realizat de compania de sondaje de opinie și cercetări de piață Baltic Surveys/The Gallup Organization la comanda Institutului Republican International (IRI), în perioada 7 Februarie – 7 Martie, 2018. Colectarea de date a fost efectuată de compania Magenta Consulting.

Metodologie: Datele au fost colectate în perioada 7 Februarie – 7 Martie, 2018, pe teritoriul Republicii Moldova (cu excepția Transnistriei). Cercetarea a fost efectuată pe un eșantion probabilistic stratificat multistadial la care au participat 1513 de respondenți cu drept de vot, cu vârsta de peste 18 ani. Marja de eroare nu depășește +/- 2.5%, rata de răspuns a constituit 64%.

Link: Rezultatele sondajului (prezentare PDF)

Link: Descrierea cercetării

Mai jos sunt prezentate câteva infografice care reprezintă o parte din rezultatele cercetării. Sursa: International Republican Institute’s (IRI) Center for Insights in Survey Research.

Vizualizări200 Share Tweet Plus