Noutăți

Barometrul Opiniei Publice – aprilie 2017

Pe 27 aprilie, Institutul de Politici Publice a prezentat Barometrul opiniei publice efectuat în perioada 23 martie – 17 aprilie 2017. Studiul a fost realizat de Magenta Consulting pe un eșantion de 1103 de persoane din 80 de localități, reprezentativ pentru populația adultă a Republicii Moldova (cu excepția regiunii transnistrene). Marja de eroare a eșantionului constituie  ±3% la un interval de încredere de 95%.

 

Economie – aspecte generale

Majoritatea populației adulte este de părerea că direcția în care merg lucrurile în Republica Moldova este una greșită (64%). Totodată, această pondere a descrescut în comparație cu ultimul studiu din octombrie 2016 unde ponderea propriu-zisă este de 84%.

38% dintre respondenți consideră că în lume lucrurile merg într-o direcție bună, iar 52% - într-o direcție greșită.  

Populația este mai degrabă nesatisfăcută de ceea ce face conducerea țării în domeniile studiate. Domeniile care trezesc cea mai mare insatisfacție sunt: pensiile (69% - deloc mulțumit și 21% - nu prea mulțumit), salariile (64% - deloc mulțumit și 28% - nu prea mulțumit), combaterea corupției (62% - deloc mulțumit și 21% - nu prea mulțumit) și locuri de muncă (52% - deloc mulțumit și 33% - nu prea mulțumit). Domeniile de care cetățenii sunt mulțumiți într-o măsură mai mare sunt: învățământul, cultura, agricultura (deși ponderea celor nemulțumiți este mai mare decât ponderea celor mulțumiți de aceste domenii).

Distribuția răspunsurilor la întrebarea:În ce măsură sunteți mulțumit(ă) de ceea ce face conducerea țării în următoarele domenii?

Ponderea cetățenilor care consideră că situația economică a Republicii Moldova este mai bună (comparativ cu cea de acum un an) constituie 24%, pondere cu 10 p.p. mai mare în comparație cu studiul precedent.  Sondajul indică o schimbare în percepția situației economice a Republicii Moldova peste un an. În studiul actual proporția celor care consideră că situația economică va fi mai bună constituie 33% (pondere cu 15 p.p. mai mare comparativ cu studiul precedent).

Majoritatea respondenților sunt nemulțumiți de situația economică din prezent (51%), pondere cu 21 p.p. mai mică în comparație cu studiul precedent.

Calitatea vieții – problemele sociale

Cel mai mult populația este îngrijorată de următoarele lucruri: sărăcia (40% - în primul rând), prețurile (17% - în primul rând), șomajul (11% - în primul rând) și viitorul copiilor (10% - în primul rând).

Proporția populației care este nemulțumită de felul în care trăiește (12% - deloc mulțumit și 30% - nu prea mulțumit) depășește ponderea celor mulțumiți (22% - destul de mulțumit și 3% - foarte mulțumit).

Viața politică, cantitatea banilor, asistența medicală și curățenia și îngrijirea localității sunt aspectele care trezesc cea mai mare nemulțumire din partea populației (mai mult de 60% - nemulțumiți). Majoritatea cetățenilor s-au declarat destul de mulțumiți de locuința unde locuiesc în prezent (52%).

Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Cât de mulțumit sunteți de... ?

Circa 20% dintre respondenți consideră că viața în prezent în comparație cu cea de acum un an este mai bună (pondere cu 9 p.p. mai mare în comparație cu studiul precedent). 43% dintre respondenți consideră că peste un an vor trăi la fel, iar 32% - ceva mai bine.

Cele mai importante probleme în Republica Moldova în viziunea respondenților sunt: dezvoltarea economiei, ridicarea nivelului de trai, întărirea ordinii în țară și lupta împotriva corupției. 

Sondajul Barometrul Opiniei Publice este realizat de două ori pe an – primăvara și toamna. Tematica cercetărilor include: opțiuni politice, popularitatea și notorietatea principalelor partide și personalități politice, nivelul de viață și calitatea vieții, politica economică și socială a Guvernului, alte teme de interes major. 

Pentru vizualiazarea rezultatelor accesați Raportul final BOP, aprilie 2017

Vizualizări332 Share Tweet Plus